„Am urmărit toate episoadele din LOST. Îmi stă inima în loc atunci când sunt turbulențe”. Starurile tenisului, intrigate de cazul avionului dispărut

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 8 martie un avion aparținând companiei Malayisia Airlines a dispărut de pe radare la două ore după decolarea din Kuala Lumpur cu destinația Beijing. La bordul avionului se aflau 239 de persoane (227 de pasageri și 12 membri ai echipajului). La mai bine de două săptămâni, autoritățile au confirmat că aparatul de zbor s-a prăbușit în sudul Oceanului Indian. O știre care a bulversat o lume întreagă. Un subiect care naște un set nesfârșit de întrebări. O tragedie care a înduioșat și lumea tenisului. O familie a tenisului care, nu numai la cel mai înalt nivel, călătorește necontenit. În lung. Și-n lat. Pentru performanță. Pentru noi trofee. Pentru bani. Pentru aplauze. Pentru palpitații. Pentru o minge. Sau un game. Mai precis pentru un set. Pentru o victorie. Pentru o finală. Pentru, pentru, pentru..

În timpul căutărilor s-au făcut numeroase speculații, cum că acesta ar fi fost doborât în urma unui atac terorist, că ar fi aterizat în diverse locuri ale planetei sau că… a intrat într-o lume paralelă.

Jucătorii de tenis sunt cei mai familiarizați cu zborurile, ținând cont că se urcă în avion în fiecare săptămână pentru a ajunge la competițiile programate pe toate meridianele. Astfel, unii dintre cei mai importanți tenismeni din lume au fost intervievați de ESPN, exprimându-și interesul față de cel mai fierbinte subiect al acestor zile. 

Roger Federer: „Nu am urmărit cazul de la început, pentru că nu am vrut să știu prea multe detalii. Dar în ultimele zile m-am uitat și mi se pare foarte interesant. Dacă pur și simplu nu s-ar fi găsit avionul, dar știam cu siguranță că s-a prăbușit, era cu totul diferit”, spunea Federer cu o zi înainte ca datele de pe satelit să indice că aparatul de zbor se găsește undeva în sudul Oceanului Indian. „Cel puțin ar fi clar, însă toate teoriile cum că s-ar găsi într-o lume paralelă fac totul să devină ciudat. Știu că planeta este mare, dar câteodată pare destul de mică, dacă ne gândim la cât s-a perfecționat aviația în ultimul timp. Pentru mine, ca om care călătorește destul de des, acest subiect a devenit destul de interesant”, a continuat Roger, aflat în această săptămână la Mastersul de la Miami, unde îl va întâlni în optimi pe francezul Richard Gasquet.

„Acest caz m-a captivat foarte mult, mai ales după ce am urmărit toate sezoanele din LOST”, a spus Maria Șarapova, care s-a declarat o urmăritoare fidelă a celebrei serii TV, ce avea ca subiect un avion dispărut pe o insulă îndepărtată. „Mă trezesc în fiecare dimineață și verific ce-au mai scris oamenii pe Twitter, dacă mai există vreo actualizare sau vreo știre nouă despre acest subiect”, a adăugat rusoaica.

Andy Murray recunoaște că nu-i plac foarte tare decolările, dar în timpul zborului se simte destul de bine. Britanicul călătorește cu avionul pentru a juca tenis de când avea zece ani, iar acesta a devenit un mod de viață. Andy a urmărit și el cu mare interes desfășurarea evenimentelor și consideră că este de neconceput că nu există dovezi concrete după două săptămâni de la dispariția avionului. „Verific în fiecare zi dacă s-a mai întâmplat ceva nou. Am speranța că oamenii au supraviețuit și totul este Ok. Povestea mi se pare destul de impresionantă pentru vremurile în care trăim, mai ales că nu a fost găsit nimic în ciuda tehnologiei din ziua de azi”, a declarat campionul de la Wimbledon.

În circuit există și jucători care nu iubesc foarte mult zborul cu avionul, iar de la dispariția Boeingului au devenit și mai reticenți.

„Ultima dată când am zburat am simțit un fel de frică”, a spus Jelena Jankovic râzând. „Atunci când m-am urcat în avionul cu care am ajuns de la San Diego la Miami, m-am gândit: „Doamne, unde s-o afla acel Boeing? Când vezi aceste lucruri nu e plăcut, călătorești în fiecare săptămână și te cuprinde teama”. Sârboaica este cunoscută pentru frica de zbor pe care o are: „Nu pot spune că am o fobie pentru avioane. E vorba de viața ta și nu știi întotdeauna ce se va putea întâmpla. Cred că, de fapt, avioanele sunt mult mai sigure decât orice alt mod de transport. Am început să mă gândesc mai puțin la aceste lucruri și cred că așa e mult mai bine”.

Serena Williams și-a exprimat și ea temerile pe care le are în legătură cu călătoriile pe care se vede nevoită să le facă: „Urăsc să zbor cu avionul. Nu-mi place deloc, iar inima mi se oprește în loc atunci când sunt turbulențe. Mă rog întotdeauna înainte de zbor și apoi încerc să fiu cât de relaxată pot„.

Un alt tensimen care consideră zborul cu avionul un rău necesar este Jo-Wilfried Tsonga. O parte din neplăcerile pe care francezul le are în aer provin din unele probleme genetice. Tatăl său a întâmpinat complicații medicale din cauza nivelului de oxigen din sânge. Jo încearcă tot posiblul pentru a combate problema cu șosete speciale de compresie pe care le folosește în timpul zborurilor. Însă atunci când joacă la vreun turneu în Europa, el face tot ce îi stă în putință pentru a găsi o altă alternativă a deplasărilor. „Atunci când am ocazia merg cu trenul sau cu mașina, chiar dacă durează puțin mai mult”.

„Ca sportivi, ne place să avem controlul asupra situației, prin prisma naturii a ceea ce facem. De aceea, devenim nervoși atunci când suntem în avion, pentru că nu deținem niciun fel de control”, a mai spus Andy Murray.                               

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×